Gara Kazan din Moscova, Mausoleul lui Lenin, cele mai cunoscute proiecte ale arhitectului Alexei Șciusev. Casa memorială se află în Chișinău

Clădirea cu ușă și ferestre roșii iese în evidență. Dacă treci pe strada Șciusev n-ai cum să o ratezi. Deși mă îndoiesc să fi fost roșie pe timpul cât a trăit Alexei Șciusev în Chișinău.

Renumitul arhitect se trăgea dintr-o familie de ucranieni, s-a născut în 1873 și a trăit în Chișinău până în 1897. A avut o educație aleasă, mama vorbea fluent câteva limbi străine, cânta la pian, tatăl era funcționar. Au fost patru frați și o soră mai mare dintr-o altă căsătorie a tatălui. Toți dintre ei au făcut studii superioare, inginerie, medicină, arhitectură, agricultură.

Curatorul muzeului ne-a povestit că Șciusev a învățat foarte bine, a făcut două facultăți simultan, neobișnuit pentru acea vreme. Cu această ocazie a primit dreptul să călătorească prin Asia și Europa, sursa lui de inspirație în proiectele de mai târziu.

Casa din Chișinău a fost a familiei Șciusev până în anul 1928, în 1947 în edificiu s-a inaugurat un muzeu al arhitecturii.

Casa memorială este structurată în patru compartimente, “Salonul familiei Şciusev”, “Sufrageria”, “Camera Copiilor”, “Biroul arhitectului Şciusev“. Obiectele din interior n-au aparținut familiei, doar planșele cu proiectele sale. Una dintre cele mai importante lucrări ale sale este proiectarea Gării Kazan şi contrucţia Mausoleului lui Lenin din Moscova. Cică mausoleul a fost făcut în 3 zile, ce-i drept din lemn, abia mai târziu, în 1930, a fost construit așa cum este și astăzi. Alexei Șciusev a avut sute de proiecte (multe din ele de mare anvergură) realizate în Italia, Ucraina, Tatarstan, Kazahstan, Georgia. Tot el a propus o reorganizare urbană a Moscovei și a Chișinăului.

Zidirea bisericii din Cuhureștii de Sus a început în anul 1913 cu suportul financiar al nobilelor Eugenia Apostolopolo și Alexandra Pommer (născută Bogdan) și s-a finisat în anul 1930, în vremea domniei regelui Carol al II-lea. Arhitect a fost tot Alexei Șciusev.

A murit în 1949, avusese trei copii, cică acum la Moscova mai este un nepot a cărui soție a fost și la Chișinău.

Eu toate astea i le-am spus fiicei mele, din toată povestea mea a reținut că ei erau o familie mare 🙂

Familia Șciusev

Biserica din Cuhureștii de Sus

Mausoleul lui Lenin

Orașul Chișinău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *