Este ceva mai frumos decât primăvara?

Pentru mine lunile aprilie și mai sunt luni de fericire. Fără un motiv anume mirosul proaspăt de primăvară mă scoate din orice tristețe. N-am cum să fiu tristă primăvara. Primăvara îmi fac planuri, anume în primăvară și nu la început de an. În noaptea dintre ani nu pot să-mi scriu pe foaie ideile, dorințele mele sunt înghețate. În schimb primăvara e altceva….

Așa că dacă pe pagina personală am anunțat pe toată lumea, aici n-am scris despre viitoarele mele planuri. Și anume că orice articol despre Moldova și România (cu foarte mici adaptări) intenționez să-l traduc în engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, poloneză, rusă, turcă.

Articolele se adresează în special Diasporei care vrea din când în când să vadă ce se mai întâmplă pe acasă și să se laude cu meleagurile noastre, străinilor. Doar să nu uităm că mulți de ai noștri s-au împrietenit, căsătorit cu străini și desigur uneori discută despre Moldova: despre tradiții, despre locurile de văzut (mă rog, cu politica și restul marasmului e altă istorie).

Va fi o muncă enormă, de altfel n-am idee dacă voi putea să o duc până la capăt s-ar putea să renunț, mai ales partea cu traducerea e cea care mă îngrijorează. Așa că dacă aveți prieteni dispuși să ajute, bun venit la travelblog.md :).

Următorul pas-reînnoiesc blogul de cultură www.eucitesc.md. Vor fi strict știri culturale, foarte pe scurt. Așa că în curând ne citim și acolo.

În rest sănătate multă și să ne auzim de bine.

Post-scriptum. Merg la școala de formare a formatorilor. La o lecție, trainerul, psiholog de profesie, ne-a îndemnat să scriem universului o scrisoare, unde să notăm de toate, ce ne dorim de la viața noastră. Recomand și vouă 🙂 să începeți adevărata primăvara cu acest detaliu!travelblog.md planuri de primavara (1)

travelblog.md planuri de primavara (2)

travelblog.md planuri de primavara (3)

travelblog.md planuri de primavara (4)

travelblog.md planuri de primavara (5)

travelblog.md planuri de primavara (6)

travelblog.md planuri de primavara (7)

travelblog.md planuri de primavara (9)

travelblog.md planuri de primavara (10)

travelblog.md planuri de primavara (12)

travelblog.md planuri de primavara (13)