Cum va fi 2017 pentru travelblog.md

Mă simt străină în propria casă, adică străină de acest blog. Nu am scris de mult timp, parțial l-am tradăt  dar am circumstanțe atenuante. Scriam mai devreme de 19 motive din cauza cărora am scris rar pe blog, acum am un motiv și mai important, la sfârșitul lunii mai, așteptăm un băiețel. Într-un cuvânt încerc să îmbin pasiunile cu viața cotidiană.

Dar să revin la blog :).

Citesc mereu diverse articole de istorie, călătorii și fără să vreau mă fac un consultant turistic chiar dacă nu prea am afișat pe online acest lucru. În schimb persoanele care mă cunosc personal, apelează des la mine pentru anumite sfaturi. Ceea ce îmi confirmă, încă o dată, că acest blog este perceput de foarte multă lume, nu ca unul inspirațional, dar unul util.

Așa că în anul 2017 schimbăm un pic strategia, pe de o parte voi sta acasă cu cel mic și cu siguranță voi găsi o fereastră liberă pentru scris, alta că mi-am înțeles în sfârșit cine îmi este cititorul. Am un cititor cu venituri medii, grăbit, practic, care dorește informații utile. Dovadă e articolul despre Grecia care are peste 1300 de like-uri.

Spuneam că oricum mă documentez mult din diverse surse, așa că în acest an voi scrie ghiduri turistice cu informații utile despre diverse orașe europene: Lisabona, Milano, Viena, Berlin, Londra, München, Kiev… etc. În online sunt o mulțime de surse în engleză, spaniolă, rusă. Prespun că va fi util să mai adaug ceva informații în plus în română (bine că și în română se găsesc multe site-uri de infomare turistică).

Articolele toate vor avea aceeași structură: Istoria locului, transport (cum și cu ce ajung din Chișinău), sugestii de cazare ( hotel și hostel), transport urban, cafenele (fast food, restaurante), top locuri de vizitat, împrejurimi (ce văd în apropiere) și desigur prețuri/buget.

Sper să fi util și această idee să prindă viața, doar din considerentul că totul depinde doar de mine. Cu ceva timp în urmă am mai avut idei de proiecte, voiam să traduc articolele despre Moldova în engleză, franceză, polonă, turcă, o idee foarte bună care nu a prins viața din considerentul că nu a fost acceptat acest proiect pentru finanțare unde am aplicat, o altă soluție ar fi fost voluntarii, dar e atât de greu când depinzi de alții. La fel, proiectul de a îmbogăți biblioteca din satul natal, din contul articolelor scrise, nu prea a avut succes din varii motive, probabil reticența agențiilor noastre de a se promova prin intermediul blogurilor. Dar am cam deviat de la subiect.

Anul 2017- este anul informației succinte și utile. Să fie de bun augur!

Dacă, voi, cititorii mei, aveți ceva sugestii m-aș bucura să le văd/aud.