Circuitele cu autocarul: pro sau contra

În ultimul timp au apărut în portofoliul agențiilor noastre de turism oferte pentru circuite cu autocarul.  Pe de altă parte am avut ocazia să cunosc reprezentanți de agenție care erau foarte sceptici la asemenea oferte. Eu am fost de mai multe ori în astfel de circuite atât cu plecarea din București cât și din Chișinău așa că vă spun propria părere. Argumente sunt “pro” și “contra” dar părerea mea că balanța înclină considerabil spre “pro”, într-un cuvânt dacă stați la dubii să mergeți sau nu, eu zic DA!

De ce, da?

– Circuitele cu autocarul sunt ieftine. Pentru un circuit Budapesta-Viena veți găsi oferte și la 175 euro, transport+cazare+mic dejun, cu plecarea din Chișinău.

– Circuitele cu autocarul sunt informative. De obicei în autocar este un ghid de turism sau un însoțitor de grup care în orice moment vă spune ceva interesant de pe traseu. În circuitul care l-am făcut prin Balcani am avut un mega ghid care a tot povestit în continuu câte ceva, spre bucuria mea.

– De obicei sunt incluse foarte multe obiective turistice. Bine, mai puțin vizitarea lor pe interior.

– Autocarul (transportul) este mereu la îndemână. Nu vă simțiți singur. Chiar dacă nu prea ați fost prin lume, nicio problemă, sunt alții care au grijă de traseu, de transport, de cazare. Iar dacă mai aveți ceva bani în plus și sunteți puși pe shopping, atunci cu siguranță ghidul de turism vă va spune ce magazin e mai ok.

– Chiar dacă circuitele sunt ieftine, hotelurile sunt bune, de obicei de 3* amplasate în zone bune, aproape centrale, de unde seara se poate de mers prin oraș pe cont propriu.

– În circuitele cu autocarul veți descoperi mai multe orașe și țări, îți oferă posibiltatea să-ți face o părere proprie. Dacă ceva anume v-a plăcut mai mult, atunci cu mai mare  încredere porniți la drum să revedeți orașul sau țara pe cont propriu.

– Faceți cunoștință cu  lume nouă cu care vă asigur veți mai ține legătura. La mine așa s-a întâmplat de fiecare dată.

– Vizitați locuri sau țări unde de una/unul singur nu v-ați porni la drum. Eu, în așa fel am fost în Albania, cred că altfel, nu m-aș fi pornit. Și inteționez să merg în Iran.

– Vizitați țări scumpe, cum e Elveția sau Țările Scandinave la prețuri rezonabile.

De ce, nu?

– Drumurile sunt lungi și cam obositoare. Dacă aveți nenorocul să fiți pe un scaun nerabatabil sau mai știu ce inconviniente, atunci aveți șansă să fiți cam supărați pe tot parcursul circuitului.

– Stați în continuu după cineva. În orice grup cât de organizat n-ar fi, este câte un turist care mai rămâne în urmă, care nu a înțeles corect ora de plecare, etc…

– Obiectivele turistice într-adevăr se vizitează cam multe, un pic superfecial și cam în viteză.

– Dacă plecați de unul singur și nu ați achitat suplimentar pentru cameră single, atunci e posibil să nu vă placă colegul sau colega din double 🙂

– Nu prea te simți liber, dacă vrei să te abați de la program să mergi pe cont propriu, de obicei nu se permite. Cam toți trebuie să se țină grămăjoară.

Mai jos vă recomand două agenții din România la care mi-au plăcut serviciile lor în circuitele cu autocarul. www.europatravel.ro și www.omniaturism.ro

albania (1)
În Durrës, Albania.
albania (2)
În Durrës, Albania.