Ce le-am mai organizat copiilor mei în ultimul timp, util şi interesant

Haideţi să vă spun, în postarea de astăzi, ce am mai organizat copiilor mei în ultimul timp. Mie îmi place mereu să le organizez câte ceva, să le rămână amintiri frumoase, iar dacă pe cineva va inspira această postare, cu atât mai bine, fiindcă lucurile frumoase trebuie împărtăşite.

Întâlnirile cu scriitorii, despre care vreau să povestesc în continuare, au fost de comun acord cu administraţia liceului Orizont Ciocana, dar şi cu susținerea bibliotecarei şcolii, dna Corina Hartea. Pe această cale, ţin să le mulţumesc pentru încrederea, care mi-o acordă. Ţinând cont, că nu fac parte din staful şcolii, sunt doar un părinte, niţel mai activ 😊.
În primul rând, vreau să menţionez, că am organizat o întâlnire de suflet cu scriitorul Iulian Filip. Copiii de clasele primare au pregătit şi un mini spectacol, şi poezii, toate din creaţia scriitorului. Iar dn Filip este de o mare omenie. Desigur, că aceste evenimente sunt gălăgioase, zgomotoase, copiii sunt mici, dar acolo într-un colţ de memorie acest lucru va rămâne. Ancuţa mea, mai cu emoţii, mai cu zâmbete modeste, dar s-a descurcat să dea întrebări. Apropo, toată lista de cărţi o puteţi găsi aici, credeţi-mă, sunt foarte bune.


Următorul eveniment, tot din această categorie literar-culturală, a fost întâlnirea cu dn Nicolae Dabija, deja cu clasele gimnaziale de la Orizont, Ciocana. Ziceam eu, mare noroc să fii acum copil, atâtea oportunităţi sunt, eu de vârsta lor nici n-aş fi visat să mă întâlnesc cu dn Dabija, să stăm la un ceai la cantina şcolii, să povestim despre literatura română. Şi toatea astea s-au întâmplat recent. Băiatul meu mai mare, Andrei, a făcut şi poze, o raritate pentru el 😊, pentru colecţia noastră de amintiri.


Iar într-un final, vreau să zic că am revenit pe la Hânceşti, Palatul Manuc Bey. Din păcate, Castelul de vânătoare este închis, mie îmi place cel mai mult din tot situl arhitectural, în schimb s-a redeschis muzeul etnografic în fostul Conac a lui Manuc. Şi desigur, somptuosul Palat Manuc Bey, renovat, mobilat în stil baroc, analog, cum a fost odinioară. De altfel, în acest Palat, Manuc Bey nu a locuit niciodată, a fost terminat de fiul său Murat şi de nepotul Grigore.

Într-un alt weekend am revăzut Iaşul, Ancuţa mea atâtea lucruri a citit despre povestea de dragoste dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu, că era musai să trecem prin COPOU, pe lângă TEI şi bustul lui Eminescu.

Citeşte şi:

Copiii zilelor noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *