Bucureşti-mic ghid de vizitare. Ceea ce-mi place în Bucureşti

Bucureştiul are în sufleţelul meu un loc aparte. Anii de „studentă la Bucureşti” nu se şterg din memorie. Îmi aduc aminte cât de frumos era în primăvară bulevardul Dacia, în apropierea Institutului Francez, cât de frumos era Cişmigiul, iar Bulevardul Kiseleff cu vilele sale te ducea mai mereu „în intimitatea sec.XIX”. Iar acum după atâţia şi atâţia ani, oraşul arată şi mai bine. Poate cei, de trăiesc acolo, nu-şi dau seama câte lucruri s-au făcut  în ultimul timp. Bucureştiul pentru noi din Republica Moldova ar trebuie să fie inclus pe lista de City Break, cel puţin o dată pe an. Vă asigur că de fiecare dată veţi avea ce vizita.

Sau dacă sunteţi în drum spre alte oraşe europene şi aveţi ceva timp liber vreau să revin cu câteva recomandări atât de cazare cât şi de locuri de văzut obligatoriu.

Unde te cazezi în Bucureşti?

Deci pentru cei care sunt în tranzit prin Bucureşti sau aveţi un zbor  târziu în noapte, cea mai bună soluţie să iei cazare în apropiere.

Hotel Angelo AirportHotel Otopeni – Bucureşti se află la numai 300 de metri de Aeroportul International Otopeni, fiind dedicat în principal oamenilor de afaceri, participanţilor la reuniuni, călătorilor aflaţi între două zboruri dar şi turiştilor, fiind unul dintre cele mai apropiate hoteluri de 4 stele din zona aeroportului Henri Coanda .

De asemenea, apropierea convenabilă de Aeroportul International Henri Coandă şi legăturile excelente ale transportului public cu oraşul îi conferă un statut privilegiat şi este preferat astfel ca soluţie optimă de cazare pentru oaspeţii ce caută hotel Otopeni, în ce priveşte confortul oferit şi raportul avantajos dintre preţuri şi calitatea serviciilor oferite.

Sau dacă e mai puţin potrivit acesta, trageţi cu ochiul pe acest link  www.hotel-bucuresti.com  şi alegeţi hotelul adecvat  în apopierea Otopeniului.

Spuneam într-un alt articol de-al meu că Bucureştiul nu este doar un oraş cu secţii consulare şi aeroport , numai în Centrul Vechi aţi putea colinda vreo 3 zile. Găsiţi de toate pe acolo, biserici cu istorie, muzee şi desigur restaurante şi cafenele de să tot stai şi să nu mai pleci.

Îţi alegi un hotel în centrul vechi al oraşului, pe Strada Franceza sau pe Calea Victoriei şi vorba aia, „foc la ghete”. că tot este şi este de văzut.

Ce e de văzut prin Bucureşti?

O fi sau nu o fi hidoasă, eu totuşi recomand să ajungeţi la Casa Poporului, mă rog Clădirea Parlamentului. Clădirea poate fi admirată ore bune şi din exterior, este amplasată pe “Dealul Arsenalului” şi se vede bine dacă sunteţi pe oricare bulevard din zona Unirii sau Parcul La Izvor. Totuşi dacă aţi ajuns atât de aproape recomand să ajungeţi şi în interiorul palatului, veţi afla lucruri cu adevărat inedite despre construcţia lui dar şi despre familia Ceauşescu.
Stabilimentul este înscrisă în Cartea Recordurilor la capitolul „ Clădiri Administrative” ca fiind pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, dar dacă să facem topul clădirilor pentru uz civil, atunci este cea mai mare din lume.

Palatul-Parlamentului-travelblogmd-1Pe strada Stavropoleos la câţiva paşi de „Caru cu Bere” veşi găsi o adevărată bijuterie arhitectonică, Mănăstirea Stavropoleos. În 1722 călugărul grec Ioanichie ridică un han, iar pe lângă han şi o biserică-mănăstire, lucru des întâlnit în acele vremuri. Cu o arhitectură post-brâncovenească te vrăjeşte atât biserica cât şi pridvorul interior. Părerea mea că este una dintre cele mai frumoase biserici din tot arealul românesc.

travelblogmd-Bucuresti1-4Centrul vechi oferă adevărate delicii arhitecturale, fie că e vorba de instituţii administrative sau vile individuale, toate îşi merită minutul de atenţie. Nu uitaţi să treceţi şi pe la Hanul lui Manuc din strada Franceză. Mai ales că se găteşte bine acolo.

Manuc s-a născut în familie de armeni, în Bulgaria, la Rusciuc în 1769, la vârsta de 25 de ani deţinea monopolul în comerţul cu sare şi tutun în România, apoi a fost un mare furnizor pentru armata turcă, dar şi rusă. Cert este că a fost un smecher mare, care a jucat dublu atât cu ruşii cât şi cu turcii, iar mingea erau Principatele Române, inclusiv Basarabia. După războiul ruso-turc, tratatul de pace din 1812 s-a semnat în Hanul lui din Bucureşti. Mai mult a fost o trădare a intereselor turcilor şi Manuc risca decapitarea, dar fiind prevăzător, cumpărase deja câteva moşii prin Basarabia.

În imediata apropiere aveţi în faţa cea mai veche Biserică din Bucureşti. Biserica „Buna Vestire”  în care  peste două sute de ani au fost încoronați Domnii Țării Românești.travelblog-5-1024x768

Spuneam că Centrul Vechi oferă adevărate delicii arhitecturale şi istorice. Banca Naţională a României, Muzeul Naţional de Istorie, CEC-ul şi tot aşa dacă o luaţi pe Calea Victoriei ajungeţi fostul Palat Regal, palatul Regelui Carol 1, edificiul acum găzduiește Muzeul Național de Artă al României. Inițial clădirea a arătat mult mai modest, din 1859 a fost reședința lui Alexandru Ioan Cuza. După 1866 a fost Palat Regal la care s-au adăugat alte laturi, atât în timpul lui Carol I cât și mai târziu, pe timpul lui Carol al II-lea.travelblog-16-1024x768Că tot v-am povestit despre Palatul Regal, repet că adăpostește Muzeul Național de Artă a României, dar dacă nu aveți timp să intrați, nu vă necăjiți, sunteți în fața simbolului culturii naționale, în fața Ateneului Român. Filarmonica “George Enescu”-palat  inaugurat încă în anul 1889.travelblog-11-1024x768

Dar Muzeele?

Citesc pe facebook că lumea călătorind într-un oraş nou, nu prea ajunge prin muzee. Ei ce să spun, eu intru pe la muzee, îmi place, de asta şi vă recomand să faceţi la fel. Să ascultaţi atent ce zice ghidul, că spune multe lucruri neobişnuite şi de cele mai multe ori neştiute.

Curând am ajuns pe la Muzeul Satului, abia aştept să revăd muzeul pe timp de vară, când mult mai multe căsuţe sunt deschise publicului. Ideea unui muzeu în aer liber în România se înfiripă încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867 Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Ceva mai târziu, savantul Alexandru Ţzigara Samurcaş avea sa preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, a unor “gospodarii autentice şi complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români”, proiectul concretizându-se în 1909, prin expunerea în acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.muzeul-satului-bucuresti-casa-jurilovca-3

Şi spre final, să zicem că sunteţi acei turişti care le ştiţi şi le-aţi văzut pe toate. Atunci vă întreb dacă aţi fost la Therme Bucureşti, că eu n-am fost pe acolo dar am înţeles, că-i tare dom’le. În parcul termal Therme Bucuresti găsiţi nu doar piscine cu apă termală, ci şi cea mai mare grădină indoor şi outdoor din România, cu peste 800.000 de plante şi sute de specii de arbori – printre care cea mai mare plantaţie de palmieri veritabili din Europa.Therme Bucuresti

Dacă veniţi în Bucureşti doar pentru acest obiectiv, aţi putea alege cazarea tot în zona Otopeniului. Vedeţi pe link propunerile lor www.hotel-bucuresti.com.

Unde mâncaţi?

În Centrul Vechi găseşti restaurante cu cele mai diverse Bucătării. Evident că mulţi fug la Carul cu Bere. Ultima oară eu am mâncat  La Plăcinte :), nici nu m-aş fi gândit acu 15 ani în urmă, că voi sta în Piaţa Română să mânânc salată din peşte ascultând melodiile de Ion Suruceanu.

Cam atât am vrut să repovestesc despre Bucureşti, în luna mai voi ajunge din nou pe acolo şi cu siguranţă voi mai avea multe, multe de spus :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *