Dacă în luna ianuarie, Andrei, băiatul mai mare, a fost cu mine în Cipru, iar cu tătic-su în Londra, păi în februarie a venit rândul fetiței mai mici să petreacă weekendul undeva prin Europa. Italia ne-a fost cea mai la îndemână, datorită zborului convenabil, tarifelor accesibile, dar și multitudinii de obiective turistice pe care le puteam vizita într-un timp foarte scurt.
Am zburat vineri spre seară la Bologna. În hotel am ajuns destul de târziu și călătoria propriu-zisă am început-o de sâmbătă. De altfel, a fost o zi foarte activă, telefonul mi-a arătat vreo 26 mii de pași.
Bologna ne-a impresionat din start cu Catedrala Sfântului Petru, Cattedrale Metropolitana di San Pietro. Datează de prin secolul XVI-XVII. Actualul edificiu construit pe locul unei alte catedrale din sec X. E grandioasă, stilul baroc copleșește prin mulțimea pieselor de artă din interior (picturi, sculpturi, mozaicul). Într-un cuvânt e absolut grandioasă.
Apoi traseul nostru a continuat până la Fântâna lui Neptun, loc de intersecție a străzilor principale, dar și locul conacelor aristocraților de altădată. Noi ne-am îndreptat spre oficiul de turism, de acolo ne-am cumpărat bilete pentru turnul lui Asinelli. Iar între timp am intrat și în Basilica lui Petronio din Piazza Maggiore, construcție începută în 1390, proiectată să fie chiar mai mare decât cea a Sfântului Petru din Roma, dar niciodată nu a reușit. De fapt, nu a fost niciodată terminată, iar fațada rămâne și astăzi incompletă. Și această biserică impresionează prin enormitate. Două lucuri faine veți găsi aici, linia meridiană din Biserica San Petronio, construită în 1655 de către Gian Domenico Cassini, celebrul astronom franco-italian. Tot aici veți vedea un model de Pendul a lui Foucault, dar și mormântul Elisei Bacciochi, sora lui Napoleon Bonaparte.
După cum spuneam, aveam deja bilete pentru turnul lui Asinelli, unul dintre cele Le Due Torri, monumentul cel mai reprezentativ pentru Bologna. Turnul are cam 100 metri înălțime, 498 de scări, care mi-au dat tare de furcă, am crezut că leșin acolo. Nu aveam puteri să ajung în vârf, scările înguste, alți călători veneau din spate și nu mai aveam putere să avansez. Ce-i drept, când ajungi sus, consideri că tot efortul a meritat. În continuare, ușor înghețate de frig, am decis să ne întoarcem la hotel, să prindem la puteri, iar pe drumul de întoarcere am trecut prin cartierul studențesc.
Știam că Universitatea din Bologna este cea mai veche universitate din lume, fiind înființată în anul 1088. Universitatea din Bologna este în prezent a treia universitate italiană ca număr de studenți, după Universitatea Sapienza din Roma și Universitatea din Napoli. Sincer, treceam prin fața clădirilor și mă gândeam că mi-ar fi plăcut să fi fost studentă acolo la vreo facultate umanistă.
Hotelul l-am avut aproape de gara centrală, voiam să am facilitățile gării la îndemână, în caz că decideam rapid să mergem la Florența. Așa am și făcut. Sâmbătă, după-masă, deși era târziu, am luat un tren rapid Freccia Rossa și în 40 de minute eram în Florența. Doamne, cât de mult m-a impresionat gara de tren din Bologna, adevărat hub feroviar. Am coborât vreo 3 nivele subternane până am ajuns la peronul potrivit. Am rămas atât de uimită de toată organizarea, de parcă eram prima oară ieșită în lume. Bravo italienilor, foarte bine pus la punct tot.
În Florența, mai fusesem cu altă ocazie și acum îmi doream ca Ancuța mea să vadă Ponte Vechio și Domul Santa Maria del Fiore. Partea astea a Florenței este întruchiparea perfecțiunii italiene. Numele său, Biserica Sfintei Maria a Florilor, se referă la floarea de liliac, care este simbolul Florenței, sau la însuși numele vechi al orașului, Fiorenza. Iar construcția ei a durat peste 200 de ani. Am mers mult pe jos prin Florența, la un moment dat aveam senzația că ne-am și pierdut prin străduțele alea, iar când la un moment dat mi-a apărut în față statuia lui David, m-au luat fiorii, câtă frumusețe poate fi adunată într-un singur loc, mă refer la Galleria degli Uffizi și Piazza della Signoria. Este cel mai vechi muzeu din Europa și deține cea mai mare pinacotecă renascentistă, conform UNESCO.
Seara târziu, am luat din nou, Freccia Rossa și în 40 de minute eram în Bologna. Foarte obosite, în schimb o zi atât de plină și frumoasă, care cine știe când o vom mai repeta. Italia, incontestabil rămâne țara mea preferată, mă încântă totul, mâncarea, limba italiană, arhitectura, absolut tot. A doua zi, duminică, până am luat autocarul spre aeroport, am revenit în centrul Bologniei, anume să mâncăm pizza, să ne uităm la vitrine și să săvurăm ultimele ore într-un oraș și țară absolut fantastice.
Citește și: