Raionul Dondușeni era o pată albă în harta mea turistică. Și vorbesc în special de comuna Țaul din Dondușeni. De Țaul știe foarte multă lume, probabil toți lucrătorii din fostele colhozuri datorită Colegiului Agricol. Dar mândria satului este totuşi Parcul și Conacul Pommer care datează de la începutul secolului XX.
Călătoria noastră de duminică am început-o aici. Conacul Pommer și dependințele din apropiere sunt degradate, cu toate că mai păstrează multe detalii arhitecturale de odinioară.
Prin parc, pe ici colo, se ivesc poteci și cărărui, doar îmi imaginez ce impozant era acu 100 de ani. 100 de ani au marea majoritate a arborilor și arbuștilor din parcul dendrologic. Un parc impresionant de 45 de hectare care și acum rămâne cel mai mare parc din Moldova.
Povestea acestui loc începe cu decizia omului de afaceri din Odessa, Andrei Pommer, căsătorit cu Alexandra Bogdan, fiică de moșier de prin părțile locului, deci decizia acestuia de a construi o vilă. Vila era mai mult potrivită pentru perioada de vară, când familia venea în vacanțe din Sankt Peterburg. Parcul a fost amenajat cu mare atenție în perioada anilor 1901-1903 cu arbori din lumea întreagă. O bună parte din ei sunt din specii exotice. Și acum se observă liane prin parc, o imagine nu prea obișnuită pentru pădurile și parcurile Moldovei.
În zilele noastre parcul este dat în gestiunea primăriei locale și cică este proiect de amenajare, cert este că în afară de gard (amenajat deja) alte lucrări nu se fac. Locul are un potențial enorm, conacul este superb așa răblăgit cum este, dar mi te când o fi amenajat!?
Pe mine, personal, m-au impresionat arborii, zici că eram undeva pe la ecuator, fiecare arbore a ajuns la o înălțime impresionantă. Un domn, care pare-se avea grijă de loc, ne-a îndemnat să revenim peste 10 ani, până atunci cu siguranță vor fi multe schimbări. Mi-ar fi plăcut să văd schimbări într-un timp mult mai scurt, doar că toți cei implicați trebuie să conștientizeze, peste ce mină de aur stau ei. În continuare am luat-o pe drumuri de țară, prin Mândâc, am ajuns la Cotova iar mai departe ne-am îndreptat la Biserica de lemn din Macareuca cu hramul Adormirii Maicii Domnului. 
Biserica satului datează din anul 1793, cel puțin așa am citit pe internet, în sat nu am avut de cine întreba. Oricum, una peste alta, biserica este printre puținele biserici de lemn care s-au păstrat într-o stare relativ bună de pe teritoriul Moldovei. Până la ocuparea Moldovei de Imperiul Țarist, în 1812, pe teritoriul actualei Republici Moldova erau peste 700 de biserici, ca mai apoi să fie sistematic distruse. Momentan sunt vreo 20, marea majoritatea dărâmate. Asta din Macareuca, după cum spuneam, încă se mai ține pe picioare. Biserica din Macareuca a fost edificată de familia Russo, pământurile din apropiere era moșia lor, familie din care se trage și Alecu Russo.
Din Macareuca ne-am dus spre drumul principal care trece prin satul Zgurița. În perioada Imperiului Rus, sec. XIX, în Basarabia au fost strămutate câteva mii de familii evreiești care mai apoi datorită climei bune și o serie de privelegii, ce le aveau în Basarabia, au tot venit mii de alte familii, de prin Belorusia și Ucraina, iar la începutul secolului XX erau tocmai 200 000 de evrei. Și în Zgurița se închegase o comunitate mare, iar dovadă este cimitirul evreiesc. Dar cum este firesc (din păcate) zilelor noastre cimitirul este îmbruinat și vandalizat.
Nu pot să zic că m-a impresionat locul dar m-a intrigat să caut mai multă informație pe internet despre istoria evreilor din Basarabia, din perioada venirii lor pe aceste meleaguri în sec.XIX.
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
