„Micul Paris” aşa numeau occidentalii oraşul Bucureşti. Pentru mine este oraşul studenţiei, oraşul cărţilor din anticariat şi amandinelor delicioase. Despre Bucureşti vreau să vă povestesc şi despre redescoperirea adevăratelor comori arhitecturale care merită vizitate.
Deşi cunosc bine oraşul, am cumpărat un ghid turistic, să fiu mai organizată şi să vizitez cât de mult posibil într-o singură zi.
Ziua am început-o la Palatul Parlamentului, cunoscută mai degrabă de Casa Poporului, simbolul perioadei comuniste. Una dintre cele mai mari clădiri din lume. Am făcut un tur complet în interiorul Centrului Internaţional de Conferinţe din cadrul Palatului, inclusiv am ajuns la terasă, pentru o panoramă frumoasă a oraşului şi spre final am coborât în subsoluri. Ghidul a tot povestit o sumedenie de detalii interesante, am făcut poze şi promit că voi reveni cu un articol separat despre această excursie (update vezi aici articolul)
Următoarea direcţie a fost spre Calea Victoriei, unde este amplasat Muzeul Naţional de Istorie a României.
Biletul de intrare este 25 RON, destul de scump, dar am vizitat o expoziţie absolut inedită „Aurul şi Argintul Antic al României”.
Diademe, brăţări, cercei şi alte podoabe, toate făcute acum 2000 de ani în urmă, dar încă mai fascinează. Cele mai căutate exponate sunt cele 13 brăţări dacice din aur, găsite la Sarmizegetusa Regia din judeţul Hunedoara.
Cele 13 brăţări regale sunt doar o parte a unui total de 25 de obiecte similare, descoperite în mai multe locuri din zona Sarmizegetusa. Brăţările au greutăţi cuprinse între 682,30 şi 1.196,03 grame şi lungimi variate. Astfel, cea mai scurtă brăţară are o lungime de 177,2 centimetri, iar cea mai lungă este de aproape trei metri (288 de centimetri).
Dacă aţi fost la muzeu, lăsaţi-vă apoi pierduţi prin centrul vechi al oraşului, Prin Lipscani, Smârdan, Stavropoleos. Puteţi face un popas la „Carul cu Bere”, una dintre cele mai vechi berării din istoria Bucureştiului, care îşi începe istoria la 1899.
Pe strada Stavropoleos, la câţiva paşi de „Caru cu Bere”, veți găsi o adevărată bijuterie arhitectonică, Mănăstirea Stavropoleos. În 1722 călugărul grec Ioanichie ridică un han, iar pe lângă han şi o biserică-mănăstire, lucru des întâlnit în acele vremuri. Cu o arhitectură post-brâncovenească te vrăjeşte atât biserica cât şi pridvorul interior.
Vă spuneam că Centrul Vechi oferă adevărate delicii arhitecturale, fie că e vorba de instituţii administrative sau vile individuale, toate îşi merită minutul de atenţie.
Poate vă amintiţi, povesteam într-un articol despre Palatul Manuc Bei din Hânceşti, aflaţi că Hanul lui Manuc se află tot aici, în Centrul Vechi al Bucureştiului, pe strada Franceză.
A fost unul dintre hanurile bucureștene care s-au bucurat de o faimă deosebită în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Această faimă se datorește în cea mai mare măsură lui Manuc Bei, un om despre care s-au spus atât de multe, adevăruri și legende, încât figura sa nu se va putea reduce niciodată la proporțiile juste ale adevărului istoric. Bogat și mai târziu foarte bogat, puternic prin relațiile politice pe care și le-a făcut, el urcă scara măririlor cu mare ușurință, încărcat de titluri și recunoștințe, dar se prăbușește, când nimeni nu se aștepta la aceasta. După terminarea războiului ruso-turc, Manuc se mută cu familia sa la moșia Hîncești. Ma jos sunt câteva poze care le-am făcut în curtea interioară a Hanului, lasând în spate Biserica Sf. Antonie – Curtea Domnească şi intrând pe poarta metalică grea din Strada Franceză. Şi cu asta îmi termin docamdată povestea, sunt prea multe de spus şi le las pentru data viitoare.
