(11) Traseu turistic naţional Nr.11: Chişinău–Șoldănești–Dobrușa–Cușelăuca–Cobîlea–Japca–Vadul lui Rașcov-Chișinău

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

„Prin Nordul – Estul Moldovei”

 

Moto:

Moldova mea, istoria ţi-i scrisă

Pe valuri şi movile de pământ’’.

(P. Zadnipru)

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: cunoașterea obiectivelor turistice și a orașelor din nord – estul țării.

Lungimea traseului 360 km tur-retur.

Durata excursiei: 12-14 ore, în dependență de complexitatea traseului turistic solicitat.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, elevi, studenți, pelerini.

Scopul excursiei: Cunoașterea patrimoniului istorico-cultural și monastic  a zonei turistice de nord-est,  care deține perle turistice de o mare valoare, dar puțin valorificate.

Programul excursiei include: vizitarea lăcașelor sfinte la Mănăstirile Dobrușa, Cușeleuca, Japca, vizitarea bisericii de lemn a Lipovenilor din satul Cunicea, vizitarea bisericii și a monumentului naturii „Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlea, drumeție prin defileul Vadul lui Rașcov.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Dobrușa: Mănăstirea “ Ierarh Nicolae”, schitul bisericii cu  hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
  • Cușeleuca: Mănăstirea de maici “Adormirea Maicii Domnului”.
  • Cobîlea: biserica “Schimbarea la față”, monumentul naturii „Stejarul lui Ștefan cel Mare”.
  • Cunicea: mănăstire de femei „Fecioara Maria de la Kazan”, biserica de lemn a Lipovenilor.
  • Japca: complexul monastic cu biserică cu trei altare: “Înălțarea Domnului”, “Schimbarea la Față” și “Sfânta Cruce”, mănăstirea rupestră, Monumentul Naturii, Geologic şi Paleontologic ”Stânca Japca”, izvorul de apă minerală – izvor cu apă bogată în săruri de uraniu.
  • Vadul lui Rașcov: Casa – Muzeu „Dumitru Matcovschi”, ruinele clopotniței fostei biserici “Sf. Nicolae” din sec XVII, crucea fostei biserici Sf. Nicolae, cimitirul evreiesc (cel mai mare din Europa), Cascada, Chilii rupestre, pietre funerare cu inscripția 1790, spectacol fantastic creat de meandrele Nistrului.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Există grad mediu de complexitate pentru vizitarea obiectivelor turistice. Pe jos se vor parcurge distanțe medii.

Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.  Pentru a vizita lăcașele sfinte este necesar de îmbrăcăminte decentă (pentru femei broboadă sau eșarfă, iar la bărbați nu se acceptă pantalonii scurți).

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: Șoldănești

Cazare: pensiune turistică rurală din satul Japca.

Alimentație: restaurantul „Dumbrava” și restaurantul „Aristocrat” din orașul Șoldănești.

Agrement: drumeție, escaladări pe reliefuri abrupte, plimbare cu barca pe Nistru, plimbări cu căruța.travelblog (2)

travelblog (12) 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *